Sfârşit de septembrie parfumat cu fericire

În ultimul weekend din septembrie, de regulă ai mei merg să culeagă roadele viei la care au trudit peste an. Au chiar un fel de ritual şi culeg via abia după ce au cules porumbul, poate pentru că mai întâi vor să se aprovizioneze cu hrană pentru animale şi abia apoi cu hrană pentru ei.

IMAG1661[1].jpg

Am mers şi eu de câteva ori cu ei (deşi o vedeam mai mult ca un fel de pedeapsă, lucrul ăsta fiind destul de vizibil în atitudinea mea) aveau grijă să mă încurajeze cu celebra replică „ e bine să ştii să faci de toate pentru că nu ştii ce planuri are viaţa pentru tine„. Aşa am învăţat că strugurii  sunt de masă, de vin sau nobili. Sau că dacă unul are câteva boabe crăpate, ulterior vor crăpa şi cele de lângă şi va mucegăi.

IMAG1608[1].jpg

Recent am luat parte din nou la această „tradiţie” a familiei doar că de data aceasta, am participat de bună voie şi nesilită de nimeni. Şi chiar mi-a plăcut. Mi-a plăcut pentru că  am reuşit să fim la un loc cu toţii, fără să fie vorba despre o nuntă sau o înmormântare. Mi-a plăcut pentru că deşi am început în zorii zilei şi am terminat puţin după ora 20, am glumit şi râs mult de parcă nu ne aflam pe un câmp în bătaia soarelui puternic. Mi-a plăcut pentru că deşi aveam sarcini diferite, unul culegea, altul căra găleţile la sac, am fost o echipă şi chiar dacă mai „greşeam” remediam problema fără reproşuri sau certuri.

 Au trecut zece ani de când am cules primii struguri şi abia acum am înţeles de fapt intenţiile părinţilor mei. Aceştia vroiau să mă facă să realizez că nu există viaţă perfectă şi că toate aceste lucruri mărunte precum privitul răsăritului în drum spre vie sau joaca unei gărgăriţe ce se tot aşeza pe struguri pentru a fi admirată reprezintă de fapt fericirea la care tânjim cu toţii. Putem fi fericiţi. Trebuie doar să vrem.

IMAG1691[1].jpg

Această postare este înscrisă în concursul #TFB13 – un eveniment organizat de Foto Union, Kaufland și Habitat for Humanity.

 

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s